tendenţiozităţi à la russe

30 03 2009

Campania electorală pentru Alegerile Parlamentare din 2009 a antrenat multe minţi în procesul laborios de creaţie a spoturilor electorale. Fapt lăudabil – cîştigă lumea un ban deasupra salariului… Însă unele spoturi depăşesc limita bunului simţ, atacînd valorile noastre naţionale şi spiritul latin.

…Prestanţă execrabilă a lui Ghenadii Hazanov care-l încarnează pe Ştefan Cel Mare, promovînd un discurs versificat vădit pro-comunist, orientat împotriva principalilor exponenţi ai opoziţiei.

Discurs pe care l-am găsit pe net şi pe care îl reproduc aici în limba rusă.

Скоро выборы, и вот много лиц во власть идет.

Слушай Штефана чел Маре обращение, народ!

Кандидатская лоза – кто-то против, кто-то за.

И один другого краше, разбегаются глаза.

Вот, к примеру, Урекян. Скромен в жизни, в деле рьян.

Он Молдавии сегодня нужен, как козе баян.

В Кишиневе мэром был. Красть строжайше запретил.

Окромя названья града за семь лет все сам стащил.

Есть не хуже кандидат, по фамилии Филат.

Вова по кликухе «Вторник» – русскому Чубайсу брат.

То ли в шутку, то ли в стёб, в центре здание загреб.

Всей страны приватизатор вас за месяц вгонит в гроб.

Вася Тарлев – вот герой! Был премьер страны родной.

Если станет президентом, ждет вас вечный геморрой.

Этот Вася много лет сыпал сахар в свой бюджет.

Коли Васю изберете, вас достанет диабет.

И Киртока есть Дорин, очень смелый господин.

Он с Молдавией воюет за Румынию один.

Со своими резок, строг, Бухаресту лижет бок.

С ним в Молдавии не ждите независимых дорог.

А сейчас скажу как царь, что Молдовой правил встарь:

Я Воронина бы выбрал – вот достойный господарь!

Уж поверьте мне: для вас нету лучшего сейчас.

Всё, о чем мне лишь мечталось, он умножит в сотни раз!

Indubitabil, şi-a băgat şi Pîcîrîmîul codiţa bîrligată în această chestiune. Prezenţa lui Hazanov în spot nu mă miră, la fel şi atitudinea sa pupincurizantă… Blamez doar tupeul, pe care l-a avut actorul, întruchipîndu-l pe Ştefan Cel Mare, protectorul ferm al independenţei naţionale în epoca medievală, să emită aberaţiuni cu siguranţa unui demagog de vocaţie… 

Damnabilă prezenţă pentru Hazanov, care şi-a compromis negrologul…





gogoşile cocoşelului roşu

27 03 2009

  Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a adoptat decizia de a-şi suspenda participarea în cadrul tuturor dezbaterilor electorale televizate. 

 În primul rînd, poziţia PCRM cu privire la toate problemele de actualitate din sferele socială, economică şi politică din ţară este bine cunoscută de către societate. Poziţia sa PCRM o promovează prin intermediul unui dialog direct cu alegătorii, şi nu prin gîlceve reciproce în emisie televizată.     

 În al doilea rînd, Partidul Comuniştilor califică drept imposibile orice discuţii pe marginea unor chestiuni principiale cu oponenţii săi politici ale căror liste sînt îmbulzite de cetăţeni din ţări străine, împestrite de autorităţi criminale şi de persoane aflate în căutare internaţională. Însuşi faptul unor asemenea discuţii, în viziunea noastră, reprezintă o insultă la adresa alegătorilor noştri, o profanare a instituţiilor democratice ale Republicii Moldova.     

 În al treilea rînd, PCRM refuză în mod categoric să polemizeze în cadrul dezbaterilor electorale cu oponenţii politici pentru care Constituţia Republicii Moldova este o ficţiune. În opinia PCRM, asemenea teme, precum sînt vinderea Transnistriei, lichidarea neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova sau absorbţia ţării de către un alt stat nu pot constitui subiect de discuţii nici chiar în cadrul campaniei electorale.             

Considerăm că timpul de emisie pe care PCRM îl cedează oponenţilor săi, va fi utilizat de către aceştia în mod eficient în scopul expunerii în continuare a adevăratelor lor viziuni, valori şi convingeri.

Acesta este mesajul promovat pe homepage-ul pcrm-ist.

Sunt cîteva cauze care pot explica în mod plauzibil această decizie aparent surprinzătoare a PCRM-ului.

1. Spre deosebire de PL, PLDM şi AMN care îşi dispută electoratul de (centru)dreapta, PCRM-ul transpare ca unicul partid creDIBIL de stînga. Partid care se bucură de un electorat fidel, reprezentat majoritar dar nu exclusiv de către electoratul senil şi de electoratul filorus, iarăşi majoritar însă nu în totalitate, procomunist. Electoratul comod de care dispune PCRM şi procentul înalt de susţinători le permite acestora să-şi exercite liber atribuţiile, deoarece chiar în condiţiile în care PCRM nu investeşte şi nu se implică în campania electorală, poate oricum să mizeze pe 25-30% din voturile populaţiei. 

2. Refuzul PCRM-ului de a participa la dezbaterile televizate  a fost calificat de liderii principalelor de  opoziţie ca fiind o manifestare a fricii şi o sfidare a cetăţenilor (ne spune Unimedia). Acest refuz e probabil una din cele mai inteligente mişcări ale comuniştilor. Cu riscul de a pierde cîteva voturi (frica bat-o vina!) ei au ieşit curăţei din dezbateri, lăsînd forţele din opoziţie să se devoreze reciproc. Incapacitatea congenitală a comuniştilor de a articula cuvinte în limba română e totuşi principala variabilă culpabilă în această ecuaţie insolită (cine s-a gîndit la Marian Lupu, să-şi bată peste gură, domnul nu e partinic, e altceva…). 

Partidul de guvernămînt renunţă la dezbaterile televizate, din considerente frico-strategice, cu 8 zile de la alegeri… Renunţă la nişte dezbateri la care nu prea obişnuiau să participe, totuşi renunţă. Dacă nu apărea ştirea pe Unimedia, probabil nu aveam să aflu… deoarece în prezenta campanie electorală, comuniştii promovează o intensă propagandă tipografică, ignorînd oarecum televiziunea (deşi sunt sătul de clipurile comuniste la M1, am ratat ocazia de a-i urmări pe viu în dezbateri). 

Concluzia mea: Comuniştii suferă de hiper-confidenţă în credibilitatea de care dispun în rîndul alegătorilor, un moment propice pentru principalii reprezentanţi ai opoziţiei că să-şi scoată sabiile şi să atace cu forţă herculeană hidra comunistă, mizînd în mod principal pe discursul “Comuniştii s-au retras, fiindcă se tem…”





porecle, injurii sau onorifice…

26 03 2009

La ultima întîlnire electorală a liderului PL, Dorin Chirtoacă, cu alegătorii de la Bălţi, din sală au venit o serie de întrebări voit incomode:  

-Doriţi să deveniţi deputat sau o să finisaţi mandatul de primar? 

 altele aveau un uşor accent ironic

-Ce părere aveţi despre porecla Sorbonel ce vi se atribuie?

Voi încerca să reproduc răspunsul lui Dorin Chirtoacă la întrebarea cu porecla (despre opţiunea politică a VP-ului de la PL vom vorbi după 5 aprilie) :

-Am fost poreclit în multe feluri. Mi-au spus Sorbonel, Harry Potter, (aplauze în sală) iar mai nou preşedintele ţării m-a numit debil. Eu însă nu atrag mare atenţie la aceste porecle.

Mea culpa că nu am putut face la fel… Şi am purces la dezghiocarea metodică a poreclelor chirtociene. 

Sorbonel – diminutivată prin sufixare, porecla îşi are originea în trecutul pe care Primarul de Chişinău l-a avut la celebra universitate pariziană. Nimic de zis, admiraţie şi respect!

Harry Potter  (am aplaudat aici) – consider că este un apelativ care ascunde un soi de admiraţie pentru potenţialul vrăjitoresc de care dispune DC, şi implicit indică faptul că el poate să fac minuni… (IMHO)

debil - Domnul Preşedinte ne-a delectat mai degrabă cu o injurie, decît cu o poreclă autentică în discursul său anti-PList. Pot comenta puţine lucruri aici. Multă cordialitate în discursul voronian, personaj care nu poate admite superioritatea morală a adversarilor săi politici.. Hai sictir!

Întorcîndu-mă la Harry Potter… Este o poreclă foarte exploatabilă, cel puţin în mediul fanilor franchisei HP. Am adus aici şi cîteva imagini sugestive întru susţinerea tezei mele.

Dorin Potter

Dorin Potter

Lordul Vladimort...

Lordul Vladimort...

Micul vrăjitor Dorin Potter înfruntă Devoratorii Democraţiei conduşi de Lordul Întunecat, Cel-Ce-Nu-Trebuie-VOTAT!, Vladimort… Urmăriţi la secţiile de votare din 5 aprilie!








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.